15 October, 2008

Textele sacre




Există o perioadă în copilărie în care primeşti lumea cu ochii şi sufletul deschis, în care realitatea şi fantasticul se întrepătrund şi posibilitatea unei graniţe este de neconceput. A fost momentul în care am descoperit eu Biblia, şi am acceptat-o ca pe o uriaşă carte de poveşti. Nici întâlnirea cu ordinea birocratică a religiei, nici rebeliunea adolescentină împotriva normelor şi nici cinismul filosofic al maturităţii nu au reuşit să şteargă prima impresie. Aşa cum s-au imprimat în memoria mea, textele sacre sunt surprinzătoare, stranii şi misterioase, pentru că refuză popasul în finaluri cu adevărat fericite, pentru că se răsucesc neaşteptat în felurite înţelesuri. Dar mai ales pentru că îşi păstrează, în ciuda secolelor petrecute sub tortura interpretărilor absolutiste, un sens profund - care poate fi doar intuit şi niciodată pe deplin capturat în cuvinte. Sau în imagini.

No comments: